Finalul săptămânii trecute a fost marcat la Botoșani de cea mai lungă listă cu oameni morți din cauza virusului SARS-COV-2. Cinci decese într-o singură zi, trei femei și doi bărbați. Toți se aflau pe secția ATI a Spitalului Județean Mavromati.
Tot acolo au murit alți doi botoșăneni în privința cărora familiile au rămas cu o serie de întrebări fără răspuns.
Dumitru Spatariu avea 59 de ani și a mers la spital pentru o posibilă intoxicație de la substanța cu care a stropit pomii din grădină. Nu a mai ieșit din Spitalul Județean Mavromati.
Familia susține că moartea lui Dumitru Spatariu a șocat în condițiile în care la telefon nu părea să fie într-o stare precară de sănătate.
„Telefonul i-a fost închis și seara târziu fiul lui a reușit să vorbească cu doctorul care i-a spus că l-au sedat și l-au intubat pentru că era în stare critică. Cum poate fi un om în stare critică din moment ce el vorbește clar și tare fiind înspăimântat de cele petrecute acolo?!”, Susține fratele botoșăneanului decedat
Sedați și fără telefoane
Telefon închis de personalul medical și sedarea pacientului sunt elemente de legătură cu un alt caz de deces. Cel al Doiniței Țurcanu, din Săveni, o femeie care nu suferea de nicio altă afecțiune. Și ea a ajuns pe ATI intubată și sedată dar și cu telefonul închis.
„Odată ajunsă acolo nu știu ce i s-a administrat că deja a doua zi era foarte slăbită… dar cel puțin comunicam cu ea prin telefon… după două zile asistentele îi închid telefonul pentru a nu mai putea lua legătura cu noi cei din afară, să ne povestească realitatea din acest infern… este sedata deși daca era într-adevar sub tratament se vedeau efectele… sedarea nu era încă necesară o sedează zic ei ca să o liniștească să își facă efectul tratamentul neadministrat….de aici s-a pierdut orice legătură cu ea…” Fiica Doiniței Țurcanu care a aflat de moartea mamei după două zile
În ambele cazuri familiile afirmă că rudele lor au fost sedate iar telefoanele le-au fost închise.
Spitalul Județean Mavromati răspunde cu tăcere
Jurnaliștii de la Botoșăneanul au transmis încă de luni, 15 iunie 2020 la prima oră, o solicitare către Spitalul Județean Mavromati prin care să ofere o serie de răspunsuri:
De ce este nevoie de sedarea pacienților infectați cu COVID?
Câți dintre pacienții decedați în ultimele zile au fost sedați?
De ce personalul medical închide telefoanele pacienților?
Nu am primit niciun răspuns după două zile de așteptare.
Așteptăm în continuare răspunsuri la întrebările de mai sus.
Anchete la DSP Botoșani
În schimb, mesajele transmise de familiile îndoliate au atras după sine declanșarea unor anchete din partea Direcției de Sănătate Publică (DSP), într-unul dintre cazuri fiind transmisă și o sesizare pe adresa electronică a instituției.
„Am dat în studiu către departamentul care se ocupă. Noi ne-am autosesizat, fără probleme. Sunt două cazuri, din partea unuia fiind depusă o sesizare”, medicul Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani
De asemenea, una dintre familii a luat deja legătura cu un avocat pentru demersuri pe cale legală atât la Ministerul Sănătății cât și la Poliție sau Parchet. Și asta după ce, reprezentanții spitalului ar fi refuzat să ofere fișa medicală și tratamentul administrat pentru a se înțelege cauzele care au provocat decesul.
Morții se comunică dar, nu prea
De altfel, recent, Grupul de Comunicare Strategică a luat decizia de a transmite într-un mod mai generalist situația deceselor cauzate de COVID și nu nominal cum a fost în ultimele două luni de zile.
Decizia luată la nivel național a fost doar anunțată, nu și explicată.
“Menționăm faptul că a fost schimbat modul de raportare al deceselor persoanelor care prezintă infecție COVID-19, în sensul în care numărul acestora va fi comunicat zilnic, integrat, în cadrul buletinului informativ difuzat la ora 13.00, cu menționarea categoriilor de vârstă, sexului, județului și prezența sau absența comorbidităților.” Grupul de Comunicare Strategică
Între timp, premierul Ludovic Orban îndeamnă românii să scrie sesizări împotriva sistemului medical, acolo unde există riscul ca dreptul pacientului să fi fost încălcat.
sursa: botosaneanul.ro , oficialmedia.com