mie. oct. 2nd, 2024

Colonelul în rezervă Adrian Costin, fostul şef al Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP) Iaşi, a fost condamnat la 1 an, 2 luni şi 10 zile de închisoare cu executare după ce a încălcat în mod repetat ordinul de protecţie pe care îl avea faţă de soţia sa.

Adrian Costin a primit pedeapsa din partea Judecătoriei Iaşi, la finele unui proces în care magistratul a contopit pedeapsa cu o altă sentinţă penală, ce l-a vizat pe colonel. A fost vorba de un alt dosar, în care Costin a primit 1 an şi 1 lună de închisoare cu amânarea pedepsei.

1 an, 2 luni şi 10 zile de închisoare cu executare a stabilit, astfel, Judecătoria Iaşi pentru colonel, sentinţa nefiind definitivă. Ea a fost atacată cu apel iar procesul se va relua în 2021, potrivit portalului instanţelor de judecată.

Potrivit motivării primei sentinţe, colonelul Costin s-a căsătorit cu R.C. în anul 2000. În octombrie 2018, din cauza consumului excesiv de alcool şi al comportamentului individului, femeia s-a mutat cu părinţii şi i-a luat cu ea şi pe cei doi copii ai săi, arată judecătorii.

Adrian Costin a început să meargă la apartamentul socrilor de nenumărate ori, fiind agresiv de cele mai multe ori. Din acest motiv, pe 27 februarie, poliţiştii ieşeni au emis un ordin de protecţie provizoriu împotriva colonelului, valabilitatea interdicţiei fiind de 5 zile. Cu câteva ore înainte să expire ordinul de protecţie provizoriu, individul a mers din nou la apartamentul socrilor, soţia sa fiind cea care a chemat Poliţie.

Pe 7 martie 2019, Judecătoria Iaşi a emis pe numele lui Costin un ordin de protecţie pe o perioadă de 6 luni. Printre altele, colonelul a primit interdicţia de a merge la apartamentul unde locuia soţia sa, dar şi la locul de muncă al acesteia. Prima încălcare a noului ordin de protecţie a venit pe 9 martie. Au urmat alte cinci fapte similare, când poliţiştii au venit la faţa locului, l-au legitimat pe colonel şi l-au lăsat, ulterior, liber.

Pe 21 august, Adrian Costin a fost trimis în judecată pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, la proces el recunoscând faptele şi beneficiind, astfel, de reducerea cu o treime a pedepsei.

„Este o persoană integrată în societate, absolvent de studii superioare, colonel în rezervă, recompensat cu diplome de excelenţă pentru activitatea desfăşurată în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază Iaşi, cunoscut în cadrul comunităţii drept o persoană responsabilă, liniştită, serioasă, ce şi-a desfăşurat activitatea cu profesionalism şi a fost implicat în misiuni/evenimente cu un grad ridicat de dificultate, aşa cum rezultă din înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei”, au stabilit judecătorii ieşeni, care, strict pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti i-au aplicat o pedeapsă de 4 luni de închisoare.

În privinţa condamnării mai vechi, Costin a fost găsit vinovat de neglijenţă în serviciu şi conducere sub influenţa alcoolului. El a fost acuzat că, pe când era şeful SPP Iaşi, s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale. Maşina sa s-a lovit de un tramvai, au mai precizat judecătorii, rănită în urma impactului fiind soacra sa, care nu a depus plângere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *