sâm. oct. 16th, 2021

Pasagerii vor trebui în viitor să demonstreze că au fost vaccinați împotriva Covid-19 pentru a putea urca în zborurile Qantas, a anunțat șeful companiei aeriene australiene, citat de BBC.

Șeful transportatorului aerian, Alan Joyce, a declarat că aceasta va fi „o necesitate” atunci când vor fi disponibile vaccinuri.

Australia și-a închis frontierele la începutul pandemiei și le-a cerut celor care se întorc în țară să intre în carantină, scrie mediafax.ro.Mai recent, țara s-a bazat pe blocaje, testări pe scară largă și depistarea rapidă contactelor pentru a împinge infecțiile zilnice la un nivel apropiat de zero.

Într-un interviu acordat luni rețelei australiene Nine, Joyce a spus că Qantas se uită la modalități de a-și schimba termenii și condițiile pentru pasagerii internaționali, deoarece industria, care a fost puternic afectată de restricțiile de călătorie, analizează modalitățile de a merge mai departe.”Vom solicita oamenilor să se vaccineze înainte de a putea urca în aeronavă … pentru pasagerii internaționali care ies și pentru oamenii care părăsesc țara credem că este o necesitate”, a declarat el.

Sursa: stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *