mar. nov. 12th, 2024

„Să  vă fie rușine, tovarășe doctor Rafila. Adevărata medicină și adevărații medici au fost totdeauna contra vaccinării oarbe și generalizate, obligatorii sau neobligatorii. Agenții patogeni ai diferitelor infecții posibile provin din chiar descompunerea celulelor origanismelor vii, proces reversibil pe durata vieții acestora, mult mai complex însă, după așa numita moarte a lor. Există cărți și descoperiri medicale despre care, în analfabetismul dumneavoastră funcțional, nu aveți habar.

Medicina oficială, predată în actualele facultăți de Medicină, este un fel de idolatrie, o politrucărie dogmatică, precum marxism-leninismul la academia sovietică Jdanov sau la Academia-Combinat de Politruci, Ștefan Gheorghiu, din București.

Provenit dintr-o familie alogenă, de călăi ai vechii Securități, sunteți și veți rămâne suspect, în ochii Românilor, cât veți trăi. Sângele românesc vărsat de propriul dumneavoastră tată nu poate fi uitat. Conform Thorei, cartea sfântă a neamului dumneavastră, acest sânge vă pătează inclusiv pe dumneavoastră, ca fiu al unor călăi și ucigași dovediți, ai vechii Securități.

Că vă vaccinați sau nu vă vaccinați, vă privește. Lăsați-o însă mai ușor cu lecțiile de Medicină. Ca funcționar al OMS-ului, direct sau indirect, participați la crimele acestei organizații criminale. Dacă președintele Trump va câștiga, totuși, alegerile din Statele Unite, întreaga OMS va fi demascată, interzisă, ca și, probabil, suspecta și nu mai puțin criminala ”Organizație a Națiunilor Unite”. Resetarea lumii s-ar putea produce în cu totul alt sens decât cel dorit de stăpânii și complicii duimneavoastră mondialiști și neo-marxiști.

Alde Macron, Merkel și alte canalii din fruntea diverselor guverne europene își vor fi primi pedepsele meritate, vor fi puși la stâlpul infamiei și generațiile viitoare le vor biciui mormintele!Pe lângă faptul că orice vaccin este rău din principiu, în condițiile actuale așa numitele ”vaccinuri Anti-Covid-19” sunt un fel de ”ciorbă” de ciosvârte de ARN virotic, ce pot modifica genomul omenesc. Oricât ați fi de politruc, știți destulă Medicină și Genetică, deci înțelegeți despre ce este vorba! Sunteți însă un om rău, o ființă diabolică, cum se spune, de aceea continuați să mințiți poporul român. De ce o faceți? Cu câte linguri mâncați dumneavoastră, de nu vă săturați niciodată? Până când veți aduna bogății peste bogății? Vreți să vă turnăm aur topit, pe gâtlejul nesătul? Sunteți un monstru, domnule Rafila!

Cu alte mijloace și la alt nivel, continuați opera nefastă; continuați șirul crimelor comise de tatăl dumneavoastră, contra noastră a Românilor. De aceea vă disprețuim ca pe un ”Zero-omenesc”. Ne este milă de dumneavoastră. Poate că ar fi cazul să vă călugăriți, să vă dați la fund, să vă ascundeți, poate chiar să căutați un ștreang. Căutați măcar o gaură de șarpe. Acolo vă este locul, între șerpii veninoși, nu între oamenii lui Dumnezeu.

Obrazul dumneavoastră de Vițel de Aur spurcă lumina soarelui și murdărește retina poporului român, care vă consideră un simplu ceva, care pute, în ploaia vremii. De aceea nu vă spun decât atât: Să vă fie rușine! Rușine, domnule politruc medical.

Dr. Gabian Amaterasu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *