lun. sept. 27th, 2021

Vaccinul rusesc produs de Sputnik împotriva virusului Wuhan a ajuns ţinta unui nou scandal, după ce agenţia de reglementare din Brazilia a acuzat Rusia că i-a livrat doze care conţin un virus viu – care provoacă răceală banală.Brazilia a făcut anunţul în cadrul unei conferinţe de presă în care a motivat decizia de a interzice importurile de vaccin rusesc, transmite publicaţia The Moscow Times.

Angela Rasmussen, un virusolog afiliat la Georgetown University, a declarat pentru AFP că descoperirea specialiştilor brazilieni „ridică semne de întrebare serioase cu privire la integritatea şi siguranţa procesului de producţie a vaccinului rusesc”.

Aceasta ar putea fi o problemă mare de siguranţă, mai ales când vine vorba de persoane cu sistem imunitar slab.

Institutul Gamaleia din Moscova, care a dezvoltat Sputnik V, a negat acuzaţiile.

Vaccinul Sputnik funcţionează pe bază de vector viral – în cazul acesta fiind vorba de un adenovirus, care în mod obişnuit provoacă boli respiratorii. Acesta este „atenuat” – modificat genetic pentru a nu se putea multiplica, astfel încât el doar introduce în organism instrucţiuni care să-i permită sistemului imunitar să dezvolte anticorpi împotriva coronavirusului.

Vaccinul Sputnik foloseşte două adenovirusuri diferite pentru acest obiectiv: Ad26, pentru prima doză şi Ad5 pentru rapel.

Potrivit specialiştilor brazilieni de la Anvisa, agenţia de reglementare a medicamentelor din Brazilia, dozele pentru rapel ar conţine un virus care nu este atenuat, ci capabil de multiplicare, ceea ce înseamnă că odată ce ajunge în organism, acesta se multiplică, declanşând boala în organismul persoanei, în loc să transmită doar informaţia necesară pentru sistemul imunitar.Cercetătorii brazilieni susţin că aceasta ar fi o consecinţă a unei probleme de producţie, numită „recombinare” – adenovirusul modificat a reuşit să îşi redobândească gena multiplicării deşi era modificat în laborator.

Este alarmant faptul că, potrivit specialiştilor brazilieni, aceştia nu au verificat serul pentru doza iniţială, ci doar pe cele destinate rapelului.Rasmussen, care lucrează ca cercetătoare la Organizaţia pentru Boli Infecţioase şi Vaccinuri din Canada, afirmă că sursa problemei nu este tehnologia în sine, ci un slab control al calităţii în laboratoarele ruseşti.

Ea atrage atenţia că adenovirusurile nu sunt periculoase pentru oameni sănătoşi. Chiar dacă toate dozele de vaccin Sputnik ar fi contaminate, ele ar putea să îi afecteze doar pe cei ce au sistem imunitar slab sau compromis.O altă necunoscută este dacă problema de producţie care a permis adenovirusului să îşi redobândească capacitatea de replicare nu a compromis cumva şi capacitatea serului de a mai furniza organismului instrucţiunile pentru formarea anticorpilor anti-coronavirus, fapt ce ar putea să facă vaccinul Sputnik să fie ineficient.

Anterior, agenţia de reglementare braziliană anunţase că respinge aprobarea serului rusesc din lipsă de date care să-i ateste nivelul de siguranţă şi eficienţă. Oficialii brazilieni se plângeau că Institutul Gamaleia nu a permis echipei de cercetare să pătrundă în spaţiul de producţie pentru a verifica felul în care se desfăşoară producţia.

Brazilia nu este sigura ţară care a ridicat obiecţii faţă de vaccinul rusesc. Slovacia a afirmat, la începutul lunii, că a primit vaccinuri Sputnik diferite de cele trimise Uniunii Europene, determinând Rusia să ceară vaccinul înapoi şi să acuze autorităţile slovace de „sabotaj”. Scandalul a devenit suficient de mare încât să cauzeze o demisie în guvernul slovac.

Unele ţări ale blocului european au achiziţionat vaccinuri produse de Rusia, însă doar Ungaria a ales să folosească vaccinul în cadrul programului de imunizare împotriva virusului Wuhan.

Sursa articol: epochtimes-romania.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *