Bill Gates este cel mai mare proprietar de terenuri agricole private din SUA – şi potrivit unui nou raport al NBC, cartofii folosiţi de McDonald’s, în America, sunt crescuţi pe câmpurile fostului şef al Microsoft, transmite Business Insider.Citând date de The Land Report şi propriile sale cercetări, NBC a spus că terenurile din statul Washington pe care sunt cultivaţi cartofii prăjiţi de la McDonald’s sunt atât de vaste încât se pot vedea din spaţiu.
Cartofii, morcovii şi cepele sunt doar unele dintre legumele crescute în interiorul imperiului agricol pe care îl deţin Bill şi Melindei Gates. Cei doi deţin peste 28.000 de hectare de boabe de soia, porumb, bumbac şi orez în Louisiana; circa 8.000 de hectare de boabe de soia în Nebraska; şi aproximativ 5.700 de hectare în Washington, incluzând mai multe câmpuri cultivate cu cartofi care merg direct către McDonald’s.
Land Report a menţionat anterior că terenurile agricole din SUA ale lui Gates sunt deţinute atât direct, cât şi prin intermediul grupului său de investiţii, Cascade, care a fost menţionat recent într-o anchetă din New York Times care a raportat acuzaţii de comportament inadecvat la locul de muncă.
Proprietatea lui Gates a fost supusă unui control atent după ce el şi soţia sa, Melinda French Gates, au anunţat că vor divorţa după 27 de ani de căsătorie.