lun. sept. 27th, 2021

Din anul 2019, Compania de Drumuri a plătit despăgubiri în valoare de 686 de milioane de lei constructorilor care lucrează ori au lucrat pentru realizarea autostrăzilor și drumurilor naționale.

Această sumă ar fi putut finanța, spre exemplu, lucrările a doisprezece kilometri din Autostraada Transilvania. 

Grecii de la Aktor au primit cei mai mulți bani. Firma elenă a câștigat încă din primăvara lui 2020 la Curtea de Arbitraj de la Paris despăgubiri de peste 101 milioane de lei pentru un contract de reabilitare a 41 de kilometri din DN6, între Domașnea și Caransebeș, care s-a derulat în perioada 2005-2011 și unde finanțarea a fost asigurată prin fonduri ISPA pre-aderare.

Alte aproape 87 de milioane de lei au fost achitate către italienii de la Astaldi pentru lotul Medgidia – Constanţa de pe Autostrada Soarelui. Despăgubirile plătite se ridică la circa 17% din valoarea contractului.

Și spaniolii de la FCC au câștigat în arbitraj despăgubiri importante pentru lucrările făcute la centura Constanței și la autostrada Arad-Timișoara. Bani frumoși, pe lângă contracte, au încasat și italienii de la Impesa Pizzarotti și Tirena Scavi.

În total, în doar 2 ani, între 2019 și 2021, Compania de Drumuri a plătit firmelor care au lucrat la construirea de autostrăzi și reabilitarea de drumuri naționale peste 686 milioane lei. La această sumă mai trebuie să adăugăm cele 236 milioane lei pe care Compania de Drumuri le va achita eșalonat celor de la Salini din Italia, pentru rezilierea abuzivă în 2017, de către ministrul social democrat Răzvan Cuc și Ștefan Ioniță, șeful Companiei de Autostrăzi de la acel moment, a contractului pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Lugoj.- Deva.   

  Și grecii de la Aktor speră în plata cât mai rapidă a celor peste 28 milioane de lei pe care i-au obținut în arbitraj drept despăgubiri pentru construirea a 24 de kilometri din autostrada Sebeș-Turda.

Statul este penalizat astfel pentru că nu a făcut la timp exproprierile necesare. Șefii de la Drumuri speră că grecii vor termina în octombrie autostrada la care lucrează din 2014. Au deja deja gata 85% din lucrări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *