lun. dec. 4th, 2023

Un caz cu totul regretabil a ajuns, joi, la urechile opiniei publice, după ce s-a aflat la ce gest a apelat o femeie în vârstă, aflată într-un spital din Botoșani, pentru a putea ajunge la toaletă, bătrâna având probleme la picior.

Despre femeie s-a aflat că, în disperare de cauză, având nevoi fiziologice, a pus mâna pe telefon și a sunat la 112, numărul unic de urgență, pentru a cere ajutor.

Bătrâna are 79 de ani. Și s-a aflat în primă fază că a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, din Botoșani, cu o fractură la femur. A fost plasată într-o zonă ”tampon” a unității spitalicești, în așteptarea rezultatului testului COVID, dat fiind faptul că s-a stabilit că necesita internare.

Problema la picior o împiedica să se descurce singură pentru a ajunge la baie. Iar când a avut nevoie la toaletă, femeia ar fi strigat de mai multe ori personalul de pe secție, doar că nimeni nu i-ar fi venit în ajutor, conform monitorulbt.ro. Atunci a ales să sune la 112.

”Femeia a apelat serviciul 112 şi a precizat că ar avea piciorul luxat şi nu se ocupa nimeni de ea. A spus că era internată singură într-un salon, nu se poate deplasa şi dorea să meargă la toaletă, iar nimeni nu o băga în seamă”, a declarat un dispecer din cadrul serviciului de urgenţă, citat de sursa menționată.

Așa s-a ajuns ca, în cele din urmă, cadrele medicale de pe secţie să fie apelate chiar de cei de la 112, iar femeia a primit ajutor de la personalul specializat pentru a ajunge la grupul sanitar.

S-a aflat și o primă reacție din partea unității spitalicești. După ce a precizat că femeia a fost internată pe secția ”tampon”, în așteptarea rezultatului testului COVID RT-PCR, după ce rezultatul a fost negativ, pacienta fiind transferată la Secția Ortopedie, unde se află internată și la această dată, purtătorul de cuvânt al spitalului a anunțat, joi, într-o intervenție telefonică, la Antena 3, că ”la nivelul spitalului nu este înregistrată nicio sesizare, reclamație până în momentul de față”.

”Conducerea unității a dispus o analiză și, în urma acestei analize, putem să venim cu un comunicat în acest sens”, a mai declarat Ioan Asaftei, la postul TV amintit.

Aceste cazuri sunt des întâlnite în România, pacienții fiind ignorați de personalul din spital, mulți dintre aceștia așteptând ore în șir chiar și un pahar cu apă. De asemenea au existat numeroase cazuri de pacienți în stare gravă uitați ore în șir de medici pe holurile spitalelor sau în saloane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *