Doi producători ai CNN, acuzați de relații improprii cu minori și pornografie infantilă. John Griffin, producător senior al postului de televiziune CNN, a fost arestat și acuzat de folosirea mijloacelor electronice pentru a invita copile de 9 ani pentru a întreține relații sexuale cu acestea.
John Griffin, care s-a lăudat că a lucrat „umăr la umăr” cu fostul star al CNN, Chris Cuomo, a fost pus acuzate de trei infracțiuni criminale cu privire la copile cu vârsta între 9 și 16 ani. Cuomo, fost star al CNN, a fost concediat după ce s-a aflat că s-a folosit de poziția lui pentru a-și ajuta fratele, Andrew, fost guvernator al New Yorkului, să scape de acuzațiile care i-au provocat demisia. „Griffin a fost arestat de către (biroul) FBI Albany și acuzat de trei infracțiuni de utilizare a comerțului pentru a atrage un minor în activități sexuale”, a spus Agentul Special Janeen Diguisepii, într-o declarație oficială, publicată pe pagina de Twitter a FBI.
Acuzațiile sunt foarte tulburătoare, a menționat agentul, precizând că se referă la fapte din 2020.
La rândul său, departamentul de Justiție al SUA a detaliat faptele producătorului de la CNN: „Potrivit rechizitoriului, din aprilie până în iulie 2020, Griffin a folosit aplicațiile de mesagerie Kik și Google Hangouts pentru a comunica cu persoane care pretind a fi părinți ai fiicelor minore, transmițându-le, printre alte idei, că „o femeie este femeie indiferent de vârsta ei” și că femeile ar trebui să fie supuse sexual și inferioare bărbaților.
Pe aceste platforme de comunicare, Griffin a căutat să-i convingă pe părinți să-i permită să-și antreneze fiicele să fie supuse sexual.
În iunie 2020, Griffin i-a spus unei mame cu fiice de 9 și 13 ani că responsabilitatea sa era să se asigure că fiica ei mai mare este „antrenată corespunzător”. Ulterior, Griffin i-a transferat mamei peste 3.000 de dolari pentru bilete de avion, astfel încât mama și fiica ei în vârstă de 9 ani să poată zbura din Nevada către aeroportul Logan din Boston. Mama și copilul au zburat la Boston în iulie 2020, de unde Griffin i-a luat cu o mașină și i-a condus la casa lui din Ludlow. La casă, fiica a fost direcționată să se angajeze în activități sexuale ilegale, pe care le-a și făcut.”
Procurorii federali susțin, de asemenea, că Griffin a încercat să solicite alți doi copii și a propus să găzduiască o „sesiune de antrenament virtuală” în care copiii să se angajeze în comportament sexual, la cererea mamei lor, pentru satisfacția lui. În plus, guvernul federal solicită „confiscarea casei Ludlow a lui Griffin, mașinile și alte proprietăți care au fost folosite la comiterea infracțiunilor acuzate”.
Dacă va fi găsit vinovat, Griffin riscă peste 10 ani de închisoare.
Un al doilea producător de la CNN se confruntă cu acuzații asemănătoare, în urma descoperirilor făcute de jurnaliștii de la Project Veritas.
Un video dat publicității prezintă mesaje audio/text din partea unei femei care susține că producătorul CNN i-a dezvăluit fantezii despre participarea în activități sexuale cu fiica de 14 ani a logodnicei sale. Femeia, Janine Bonanni, a menționat că producătorul CNN în cauză i-a solicitat poze cu fiica ei, minoră, în care copila să apară dezbrăcată. El a încercat s-o convingă trimițându-i bani în acest sens. Mai rău, producătorul CNN a detaliat și ce le-ar face micuțelor. Din motive evidente, nu putem publica aceste „gânduri”. CNN este un post de televiziune de stânga, susținător al progresismului.