vin. iun. 14th, 2024

Compania Hidroelectrica a început să emită sâmbătă, 38 octombrie, facturile pentru luna septembrie. Hidroelectrica ajunge astfel la zi cu facturile, în cazul celor mai mulți clienți, după luni întregi în care acestea au fost emise cu întârziere.

Pentru cei mai mulți clienți, perioada de facturare este 28 august – 30 septembrie, iar data scadentă a facturii este 12 decembrie.

„Facturile Hidroelectrica pe luna septembrie 2023 vor începe să fie emise din noaptea de vineri spre sâmbătă şi vor ajunge la clienţii companiei. În plus, toţi clienţii care spun că nu au primit factura la zi sau ultimele 2-3 facturi trebuie să ştie că acestea vor fi emise şi vor ajunge la ei. Specialiștii Hidroelectrica lucrează la rezolvarea cauzelor care au produs aceste întârzieri”, a precizat consilierul președintelui directoratului Hidroelectrica, Bogdan Buciu, vineri, la Antena3.

Întârzierile în emiterea facturilor Hidroelectrica au început să apară anul trecut, mai ales în toamnă. Mulți clienți au primit în octombrie facturi pentru consumul din iunie, apoi au așteptat până la finele lui februarie sau chiar până la începutul lui martie pentru facturile pentru luna iulie. Potrivit Hidroelectrica, întârzierile au fost generate de implementarea de către companie a unui nou soft de gestiune a clienților. Iar în toamna anului trecut au avut loc și mai multe modificări legislative care au avut impact asupra modalității de calcul a energiei livrate clienților.

Compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a lansat luni 2 octombrie aplicația de mobil pentru cei 500 de mii clienți ai săi. Aplicația se numește iHidro, și era disponibilă în atât în App Store, cât și în Google Play.

Cu toate acestea, aplicația permite doar vizualizarea facturilor, nu și plata lor, funcție care va fi adăugată ulterior.

Printre caracteristicile cheie ale aplicației iHidro se numără:

Monitorizarea consumului: Pe pagina principală a aplicației, clienții pot verifica soldul curent și pot accesa rapid ultima factură emisă. De asemenea, pot accesa secțiunea de grafic al istoricului de consum și pot raporta indexul autocitit pentru o mai bună gestionare a consumului de energie.

Gestionarea locurilor de consum: cu iHidro, clienții pot gestiona toate locurile de consum pentru care au contract. Astfel, aceștia pot monitoriza și controla consumul de energie pentru mai multe adrese într-un mod convenabil și eficient.

Secțiuni Utile: Aplicația iHidro este împărțită în mai multe secțiuni, inclusiv:

Facturare: Aici sunt disponibile facturile emise și istoricul plăților efectuate.

Utilizare: Această secțiune permite introducerea indexului autocitit și consultarea istoricul de consum.

Contul Meu: În această secțiune, clienții își pot administra profilurile și detaliile personale.

Servicii: În această secțiune este disponibil un link către portalul client.hidroelectrica, urmând ca foarte curând să fie adăugat și un link către Q Desk – aplicația de gestionare a reclamațiilor și sesizărilor.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *