vin. dec. 6th, 2024

Este scandal la DNA după ce un procuror este acuzat că a transmis documente ministrului USR de la Transporturi, Cătălin Drula, în dosarul sindicalistului de la Metrorex.

Avocatul lui Ion Radoi sustine ca ordonanţa pentru controlul judiciar al liderului de sindicat a ajuns la ministru cu 10 ore înainte să fie trimisă autorităţilor competente deși, în mod legal, sub nici o formă Ministrul Transporturilor nu avea voie să aibe acces la acest document, motiv pentu care solicită schimbarea procurorului DNA care îl anchetează, precizând în cererea de recuzare că acesta a întreținut ”corespondență” sub o manieră complet ilegală cu ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, și cu director Metrorex, Ștefan Paraschiv, la scurt timp după ce s-a terminat audierea sa și a fost pus sub control judiciar din 14 iulie.

Potrivit lui Ion Rădoi, procurorul de caz a transmis, în primele minute ale zile de 15 iulie, ”acte nepublice din dosarul de urmărire penală” lucru ce constituie o gravă infracțiune.

”A comunicat în data de 15.07.2021 , ora 00:04, către Ministrul Transporturilor, domnul Cătălin Drulă și, la ora 00:05, către directorul Metrorex SA, dl Stefan Paraschiv, acte nepublice din dosarul de urmărire penală (…), respectiv Ordonanțele de dispunere a măsurilor preventive (control judiciar) față de inculpații Rădoi Ion – președinte al USLM și Minea Claudia Elena, fără a exista în dosarul de urmărire penală formulată și înaintată din partea sus-numitilor, personal sau prin avocat, cereri de studiere, copiere, comunicare acte din dosarul de urmărire penală”, precizează Ion Rădoi în cererea de recuzare a procurorului de caz.

”Comunicarea către Ministrul Transporturilor, domnului Cătălin Drulă la 00:04 și la ora 00:05 către Directorul Metrorex SA, domnul Ștefan Paraschiv a luării măsurii controlului judiciar excede cadrului procesual (Ordonanțele de luare a măsurilor preventive se comunică inculpatilor si organelor investite cu punerea în aplicare).  Nu în ultimul rând, comunicarea actelor nepublice arătăm ca s-a efectuat ÎNAINTE de a fi comunicate autorităților statului, respectiv IGP, Poliție de Frontieră, Birou Evidență Populație, cărora li s-a comunicat pe e-mail de către grefier 10 ore mai târziu, adică pe data de 15.07.2021, ora 10:02 – 10:10”, se mai menționează în cererea de recuzare formulată de avocatul lui Ion Rădoi.

”Punând la dispoziție Ordonanța de dispunere a măsurilor preventive față de inculpați unor persoane precum domnul Drulă Cătălin, Ministrul Transporturilor, și domnul Ștefan Paraschiv, Directorul General METROREX SA, fară a exista cereri din partea lor și fară a se institui în sarcina acestora obligația de a nu comunica altor persoane informații nepublice din dosar, (n.red. – procurorul de caz) a încălcat atât prezumția de nevinovăție a inculpaților, cât și dreptul la apărare”.

Ion Rădoi precizează că se va adresa Consiliului Superior al Magistraturii și altor ”entități interne și internaționale”, din cauză că procurorul de caz ”a greșit, dând impresia că DNA este o unitate subordonată factorului politic din România și, în mod special, unei formațiuni politice, anume USR”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *