Părinții care nu plătesc pensia alimentară din rea voință ar putea suporta aceleași pedepse, fie că au divorțat la tribunal sau la notar.
Deputații trebuie să voteze o modificare a Codului Penal, pentru a introduce în lege responsabilitatea clară și pentru părinții despărțiți la notar, după sesizarea Curții Constituționale.
Dacă parlamentarii își dau acordul, orice părinte care întârzie timp de trei luni să-și sprijine financiar copilul va putea fi pedepsit cu închisoare între 6 luni și 3 ani sau cu amendă.
Până acum, legea făcea referire doar la situațiile în care pensiile alimentare erau stabilite printr-un ordin judecătoresc, nu și la notar, de comun acord.